Clopotul de sticlă

E doar o asemănare de titlu, căci nu, nu am să vorbesc despre Sylvia Plath sau romanul ei cu acest nume. Deși este una din scriitoarele mele preferate, despre cartea asta am să vă povestesc altă dată.

Mi-a venit în minte expresia gândindu-mă la felul ciudat al meu de a pune aceeași întrebare de o mie de ori. De cele mai multe ori, mie însămi. Analizând fiecare lucru mai mult de cât este cazul. Întorcând pe toate părțile fiecare cuvânt.

Oare de ce? Dar sigur? Așa încep toate listele mele atunci când mă gândesc la ceva și încep finele analize. De obicei nu mă duc nicăieri. E un drum cu sens unic. Mă încurc și mă descurc doar întorcându-mă înapoi și uitând.

Mă uit la fiecare gest. Mă uit în spatele tuturor ochilor pe care îi văd cumva crezând naiv că pot înota până în adâncul gândurilor lor.

E doar un obicei prost și greu. E doar un fel de a-mi bloca mintea și uneori și sufletul cu angoase aivea.

E doar o neîncredere. În mine, în alții, în viața pe care rareori o înțeleg.

În afară de acceptare, poate soluția e doar un clopot de sticlă în care să-mi închid sufletul și mintea. Nu știu, însă, dacă m-aș potreja pe mine sau pe alții de întrebările și gândurile mele ...