Cărți necitite

Chiar zilele trecute scriam despre minciuni și obiceiul de a minți. Toți îl avem și îl aplicăm și când vine vorba despre cărți.

Spunem că le-am citit chiar dacă nici nu le-am deschis și că ne-au plăcut chiar dacă abia le-am digerat.

S-au tot făcut topuri ale cărților necitite, găsești articole pe internet despre acest subiect și întotdeauna pe listă se găsesc cărțile: Mândrie și prejudecată de Jane Austen, Ulysses de James Joyce, Moby Dick de Melville, Război și pace  și Ana Karenina de Lev Tolstoi, Biblia, Stăpânul inelelor de Tolkien, Marele Gatsby de Fitzgerald și De veghe în lanul de secară de Salinger.

Și chiar se întâmplă să îi auzi pe unii că au citit nu știu ce carte dar de fapt, nu prea. Am auzit eu cu urechile astea două ale mele pe cineva care nu a pronunțat corect titlul cărții lui Fitzgerald – Marele Gatsby. Scuza a fost că a citit-o de mult și nu mai știa exact. Mă mir și nici nu prea îmi vine să cred.

Doar că se întâmplă. Poate ne ia gura pe dinainte, poate le-am început dar nu le-am mai terminat niciodată poate doar ne place să părem altceva.

Și pentru că nu sunt genul care vede paiul din ochii altora dar nu și bârna din ochii mei, am greșit și eu o dată. Am zis că am citit o carte când de fapt o începusem de mult dar nici până azi nu am mai terminat-o. Este vorba de Ulysses. În cazuri de genul acesta ne mințim pe noi și nu părem nici mai înteligenți, nici mai interesanți ci pur și simplu proști. Exact așa m-am simțit, proastă. Nu pentru că nu am citit-o ci pentru că am pretins a o fi terminat.